Ce sumă a primit un om fără picior de la Gigi Becali
În sfârșitul de săptămână, cu ocazia celebrării Sfântului Mare Mucenic Dimitrie și a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou,Izvorâtorul de mir și Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui moaşte se află în Catedrala Patriarhală, s-au împărțit bani oamenilor nevoiași.
Gigi Becali a continuat tradiția generozității sale.
Printre personalitățile care au făcut gesturi caritabile în ultima perioadă se numără și Gigi Becali, recunoscut pentru generozitatea sa față de cei aflați în situații dificile.
La vârsta de 60 de ani, Gigi Becali păstrează cu sfințenie tradițiile creștine și, în zilele de sărbătoare, obișnuiește să facă fapte de milostenie.
În acest weekend, în timp ce se afla la reședința sa din zona Aviatorilor, a oferit generos ajutoare, iar vestea s-a răspândit rapid.
Îmbrăcat într-un pulover deschis la culoare și ciocate de piele, latifundiarul a fost surprins în fața palatului său din Nordul Bucureștiului, unde a oferit bani oamenilor în nevoie.
Printre cei care au beneficiat de gestul său s-a numărat și un bărbat cu dizabilități, lipsindu-i un picior, căruia i-au fost oferiți 200 de lei.
La scurt timp după ce a ajuns la clădire somptuoasă pe care o deține, mai mulți oameni au venit la el, iar printre aceștia se număra și un tânăr cu dizabilități. De altfel, acesta a fost prima care i-a mărturisit povestea lui de viață lui Gigi Becali. Înduioșat, el i-a oferit bărbatului fără un picior 200 de lei
Aceeași sumă a ajuns și la două mămici, una având în brațe un băiețel de nici doi ani, iar cealaltă îmbrăcată în culori vii, însoțită de două fetițe.
Cu întrebări blânde, Gigi Becali a ascultat poveștile de viață ale acestor oameni, iar scena de milostenie s-a desfășurat rapid în mai puțin de cinci minute.
După ce oamenii au plecat mulțumiți, Becali l-a chemat înapoi pe bărbatul cu cârje și i-a oferit ultima bancnotă găsită în buzunare.
Cu un bodyguard alături, latifundiarul s-a retras în curtea palatului său din Pipera, încheind astfel momentele de binefacere.