Învățământul românesc pe vremea comunismului . Atunci chiar se făcea școală

221

În timpul regimului comunist din România, sistemul de învățământ a suferit transformări semnificative, devenind un instrument esențial pentru propagarea ideologiei comuniste și modelarea unei societăți socialiste.

De la începutul acestei perioade, învățământul a fost văzut ca un sector-cheie pentru atingerea obiectivelor politice ale Partidului Comunist Român.

O schimbare majoră a constat în naționalizarea școlilor și subordonarea acestora statului, oferind regimului comunist control total asupra conținutului educației și a corpului profesoral.

Programa școlară a fost adaptată conform principiilor marxiste-leniniste pentru promovarea valorilor comuniste și pentru a contribui la formarea “omului nou” în spiritul ideologiei partidului.

Primele etape ale regimului au inclus introducerea învățământului obligatoriu de șapte ani, încercând astfel să asigure accesul la educație pentru toți copiii.

Cu toate acestea, accesul la învățământul superior a fost strâns controlat de stat.

Admiterea la universități a fost riguros gestionată, acordând prioritate copiilor muncitorilor și țăranilor în defavoarea celor proveniți din familii burgheze sau intelectuale.

Controlul asupra conținutului educației în perioada comunistă a avut o influență semnificativă, concentrându-se nu doar pe accesul, ci și pe modelarea materiilor precum istoria, filosofia și științele sociale în conformitate cu propaganda statului.

Aceste discipline erau direcționate spre evidențierea realizărilor regimului comunist, în timp ce critica la adresa capitalismului și imperialismului era încurajată.

Paralel, educația religioasă a fost descurajată și limitată, Biserica fiind supusă unui control rigid, iar preoții și călugării fiind persecutați și izolați. În școli, educația religioasă a fost înlocuită cu cea morală și civică, care promova valorile comuniste și promova ateismul.

În privința infrastructurii școlare, regimul comunist a investit în construirea de noi instituții de învățământ, în special în zonele rurale. Cu toate acestea, condițiile de studiu adesea lăsau de dorit, cu clase supraaglomerate și resurse limitate.

Pe lângă controlul conținutului și al infrastructurii, partidul comunist exercita o strânsă supraveghere asupra sistemului de învățământ.

Profesorii erau supuși unui control riguros și obligați să promoveze ideologia comunistă în predare și în relația cu elevii. Orice manifestare de opoziție sau critică față de regim era sancționată sever.

În concluzie, sistemul de învățământ în perioada comunistă din România a fost profund modelat de ideologia și politica Partidului Comunist Român. Educația a devenit un instrument de propagandă și control social, iar accesul și conținutul acesteia erau strâns reglementate de stat.

Cu toate acestea, au existat și îmbunătățiri notabile, precum extinderea învățământului obligatoriu și investițiile în infrastructura școlară. Chiar și astăzi, moștenirea sistemului comunist se resimte în sistemul educațional românesc, iar procesul de reformă rămâne o provocare continuă